Darul plansului este un dar esential!

Darul plānsului si al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esential pentru māntuirea noastra. Darurile proorociei, īnainte vederii, facerii de minuni, sunt semne ca cel care le are a placut īn chip deosebit Lui Dumnezeu si si-a atras īn chip deosebit bunavointa Lui, iar darul strapungerii si al lacrimilor este semnul ca pocainta noastra a fost sau este primita. „Īntristarea cugetului este cinstita dajdie catre Dumnezeu; cel ce o are si o pazeste cum se cuvine se aseamana omului ce are sfintenie īn sine. Nevointele trupesti fara īntristarea cugetului sunt asemenea unui trup fara suflet”.

Lacrimile varsate pentru pacate sunt la īnceput amare, se varsa īntru durere si chin al duhului, durere si chin pe care duhul le īmpartaseste si trupului. Putin cāte putin, cu lacrimile īncepe sa se uneasca o māngāiere alcatuind o deosebita liniste, dintr-un simtamānt de blāndete dintr-o smerenie; o data cu aceasta, īnsesi lacrimile, pe masura si pe potriva māngāierii aduse, se preschimba, īsi pierd īntr-o masura īnsemnata amarul, curg fara durere sau cu durere mai putina. La īnceput, ele sunt putine si vin rar; dupa aceea, īncep, putin cāte putin, sa vina mai des si sunt mai īmbelsugate. Iar atunci cānd darul lacrimilor se īntareste īn noi prin mila lui Dumnezeu, razboiul launtric se alina, se linistesc gāndurile, īncepe sa lucreze cu o deosebita adāncime rugaciunea mintii sau rugaciunea duhului, ce satura si veseleste omul launtric.

Atunci, de pe minte se ridica valul patimilor si se descopera īnvatatura cea de taina a lui Hristos.Atunci, lacrimile se prefac din lacrimi amare īn lacrimi dulci. Atunci, īn inima odrasleste māngāierea duhovniceasca, care nu se aseamana cu nici una din bucuriile pamāntesti si care este cunoscuta doar celor ce se nevoiesc īn rugaciunea cu plāns si care au darul lacrimilor.

Cel ce se pocaieste cu adevarat, dupa spusele Sfāntului Ioan Scararul, socoate fiecare zi īn care nu a plāns o zi pierduta pentru sine, chiar daca īn rastimpul ei ar fi facut vreun lucru bun. Oricāt de īnalta ar fi vietuirea noastra, daca n-am cāstigat inima īnfrānta aceasta vietuire e prefacuta si neroditoare. Se cuvine, cu adevarat se cuvine celui ce s-a spurcat dupa baia celei de-a doua nasteri (dupa Sfāntul Botez) sa-si curete māinile prin arderea cea de totdeauna a inimii si prin milostivirea lui Dumnezeu. Dupa iesirea din trup a sufletului nostru nu vom fi īnvinovatiti fratilor, ca n-am fost facatori de minuni, ca nu am fost cuvāntatori de Dumnezeu, ca n-am avut vederi duhovnicesti; dar negresit vom da raspuns lui Dumnezeu pentru faptul ca nu am plāns neīncetat, adica pentru ca nu am petrecut īn īntristarea cea māntuitoare pentru pacatele si pacatosenia noastra.

Cu toate ca plānsul este īncununat mai totdeauna de lacrimi mai mult sau mai putin īmbelsugate, unii nevoitori, precum vedem din cuvintele de māngāiere rostite pentru unii ca acestia de catre Sfintii Parinti, se chinuie sub povara plānsului fie de-a lungul īntregii lor nevointe, fie de-a lungul unui lung rastimp, fara a primi lacrimi spre a se māngāia si racori cu ele. Acestia sa stie ca fiinta pocaintei sta īn smerenie si īn strapungerea duhului nostru (Ps. 50,19), cānd duhul plānge din pricina smereniei. Plānsul duhului, atunci cānd puterile trupesti nu-s īndestulatoare pentru a vadi prin nevointe si fapte trupesti pocainta care lucreaza īn suflet, tine locui tuturor nevointelor si faptelor trupesti, printre care si lacrimile. Amin. ”

Sfāntul Ignatie Briancianinov